Cum diagnosticăm și tratăm bolile valvei mitrale?
Patologia cardiovasculară reprezintă prima cauză de mortalitate în Europa, atât la femei cât și la bărbați, și este de trei ori mai mare decât cea prin cancer. Deși valvulopatiile sunt mai rare decât boala cardiacă ischemică, insuficiența cardiacă sau hipertensiunea arterială, sunt și ele destul de frecvente și uneori necesită să fie corectate. În ultimii ani, profilul pacienților s-a schimbat prin scăderea incidenței reumatismului articular acut și a valvulopatiilor reumatismale, la acesta contribuind profilaxia infecției streptococice, în timp ce creșterea speranței de viață este responsabilă, cel puțin parțial, pentru creșterea incidenței valvulopatiilor degenerative. Valvele cel mai frecvent afectate sunt valva aortică si cea mitrală, prezentul articol adresând patologia valvei mitrale.
Ce este valva mitrală și care sunt afecțiunile acesteia?
Inima are 4 valve (aortică, mitrală, pulmonară și tricuspidă), care funcționează ca niște supape: se deschid pentru a permite curgerea sângelui într-o direcție, iar apoi se închid pentru a împiedica refluxul acestuia. Valva mitrală permite trecerea sangelui oxigenat, ajuns la nivelul atriului stâng de la plămân, în ventriculul stâng de unde este pompat către întregul organism. Există două tipuri de afectare valvulară:
stenoza mitrală – în care deschiderea valvei este diminuată, ceea ce determină stagnarea sângelui in atriul stâng și ulterior în plămân, și regurgitarea mitrală – în care închiderea valvei este incompletă, permițând astfel sângelui să reflueze în atriul stang și ulterior la nivel pulmonar.
De multe ori, aceeași valvă poate avea ambele leziuni: stenoză și insuficiență, situație în care vorbim despre boală mitrală. De asemenea, trebuie să știm că un pacient poate avea simultan mai multe
valve afectate.
Cum apar aceste valvulopatii?
În ultimii ani, pofilul pacienților s-a schimbat prin scăderea incidenței bolii reumatismale mitrale, ca urmare a profilaxiei infecției streptococice, în care valva era afectată, în primul rând stenotic, respectiv prin creșterea speranței de viață care a dus la o incidență crescută a mecanismului degenerativ, care presupune fibrozarea și depunerea de calciu la nivel valvular, asociat, cel mai adesea, cu regurgitarea mitrală.
Altă cauză care ține de calitatea și structura valvei mitrale, și care are o componentă ereditară, este prolapsul de valvă mitrală. Acesta se caracterizează prin țesut valvular în exces și cordaje lungi și subțiri, care fac ca valva să aibă o mișcare exagerată și să permită trecerea sângelui înapoi la nivelul atriului stâng.
De asemenea, fiziologia valvei mitrale poate fi modificată cu apariția regurgitării în cazul infarctului de miocard, fie ca urmare a rupturii mușchiului de care sunt ancorate o parte din cordaje la nivelul peretelui ventricular, fie datorită scăderii contractilității unei parți din mușchi care determină un dezechilibru de tracțiune la nivelul cordajelor și închiderea incorectă a foițelor valvulare.
O altă boală cu care se asociază regurgitarea mitrală este cardiomiopatia hipertrofică obstructivă, în care foița valvulară este aspirată in tractul de ejecție al ventriculului stâng. În cardiomiopatiile în care cavitățile stângi ale inimii sunt dilatate, regurgitarea mitrală apare ca urmare a dilatării inelului valvular.
O alta cauză care duce la apariția afecțiunilor valvulare este endocardita infectioasă, aceasta aparând ca urmare a trecerii germenilor în fluxul sangvin și fixarea lor la nivelul valvelor. Infecția la nivelul valvelor este favorizată de prezenta unor leziuni preexistente. Bineînțeles, există și valvulopatii mitrale congenitale care adesea sunt simptomatice încă din primii ani de viață, dar care sunt foarte rare.
Care sunt simptomele și cum se diagnostichează aceste patologii?
Cel mai adesea, pacienții cu valvulopatie mitrală devin simptomatici când aceasta devine severă. Pacienții se prezintă la medic cel mai adesea pentru fenomene de insuficiență cardiacă – dificultate la respirație, fatigabilitate, edeme la nivelul membrelor inferioare sau palpitații. La exemenul clinic, la acești pacienți se ascultă un suflu în zona inimii, acesta putând fi primul semn în diagnosticarea valvulopatiei. Standardul de aur în evaluarea și diagnosticarea patologiei mitrale este ecocardiografia. Această metodă imagistică evidențiaza atât severitatea și mecanismul patologiei mitrale, dar și consecințele la nivelul cavitaților inimii și a celorlalte valve, precum și patologiile asociate.
Care este tratamentul în cazul acestor afecțiuni?
Cel mai frecvent, pacienții asimptomatici nu necesită tratament sau cel mult necesită tratament medicamentos pentru corecția factorilor de risc cardiovasculari. În cazul acestora, cel mai probabil, afectarea valvulară nu este severă.
Când regurgitarea sau stenoza devin severe, acestea au indicație de tratament chirurgical care se realizeză fie prin înlocuirea valvei cu o proteză, fie prin repararea acestei, așa cum se întâmplă, cel mai adesea, în cazul prolapsului de valva mitrală. În ultimii ani, intervențiile chirurgicale se realizează prin abord minim invaziv, sub ghidaj ecocardiografic, cu rezultate foarte bune și recuperarea foarte rapidă a pacientului.
Există situații în care pacientul necesită intervenție chirurgicală pentru o altă patologie, iar atunci, valvulopatia mitrală necesită corecție chirurgicală, dacă este moderată.
Sunt și cazuri, însă, în care riscul operator este foarte mare. Pentru o parte dintre acești pacienți, cei cu o anatomie favorabilă, au apărut tehnici intervenționale, tehnici care sunt într-o continuă dezvoltare și care au rezultate favorabile.
