Regimul igieno-dietetic
Ce înseamnă aceasta? Un set de reguli care limitează factorii de risc sau favorizanți fără a folosi un tratament medicamentos aplicat pacientului:- Să nu mai fumeze.
- Să evite abuzul de alcool, cafea, ceai verde sau negru, etc.
- Regimul alimentar să fie echilibrat, bogat în fructe, legume, grăsimi nesaturate (grăsimile nesaturate sunt extrase din plante și sunt găsite în uleiuri vegetale, măsline, nuci și semințe sau carnea de pește) și sărac în grăsimi saturate (grăsimi saturate sunt în carnea roșie, anumite produse din carne de pui sau porc sau produse lactate precum untul și brânza), și carbohidrați (dulciuri, făinoase – pâine, tăiței, paste, biscuiți, cereale pentru micul dejun și orez, cartofi și porumb, etc). La pacientul cu patologie cardiacă cunoscută, regimul trebuie să fie moderat sodat: reducerea cantității de sare la prepararea mâncărurilor (oricum, toate ingredientele au sare în componența lor), alimentele sărate trebuie clătite în mai multe ape și, cum adesea le spun eu pacienților, “Nu țineți sarea pe masă!”).
- Hidratare corectă, minim 1.5 -2l lichide iarna, 2 – 2.5 l lichide vara. Anumitor pacienți este posibil ca medicul cardiolog să le restricționeze aportul de lichide, iar cel mai adesea, acești bolnavi au o patologie cardiacă severă. Adesea, acestor pacienți li se cere cântărire zilnică și monitorizarea diurezei/24h.
- La pacienții supraponderali este necesară o dietă hipocalorică ce depinde de indicele de masă corporală.
- Efortul fizic zilnic, minim 30 minute, cu creșterea progresivă a acestuia este foarte important pentru menținerea stării de sănătate.
- Evitarea stresului psihoemoțional, pe cât posibil.
- Pentru a preveni umflarea picioarelor, trebuie să evităm poziția declivă a acestora, adică statul mult pe scaun sau în picioare fără să ne mișcăm. În aceste cazuri se recomandă o pauză la cel mult 2 ore, în care să ne mobilizam, asociata cu o poziție ușor ridicată a picioarelor, atunci când ne odihnim în pat. Uneori, este necesară utilizarea ciorapilor medicinali cu compresie progresivă.
- Evitarea umezelii și a temperaturilor extreme. Se recomandă ca pacienții să iasă la plimbare la prânz, pe timp de iarna, respectiv dimineața și seara pe timp de vară).
- Vaccinare antigripală anuală și antipneumoccocica la 2 ani, previne apariția infecțiilor severe ale tractului respirator, ce pot decompensa un pacient cunoscut cu patologie cardiovasculară.